Lecția intervalelor a devenit una dintre lecțiile mele preferate pentru că, din punctul meu de vedere, tot ce înseamnă muzică este constituit, construit cu ajutorul sunetelor muzicale şi bineînțeles, cu distanțele dintre acestea.
Avem opt (8) intervale simple (până în octavă) şi dacă învățăm să le auzim, să le vedem şi să le simțim tactil (la instrumentul la care cântăm), muzica devine mai uşor de înțeles şi de făcut.
În filmele cu muzică de categorie… B (adică mai puțin inspirată şi lucrată), intervalele pot şi sunt folosite la comandă pentru a influența starea celui care se uită la film. De exemplu, vreau bucurie? Buuuun, haide să punem o terță mare (3M). Sau poate vreau să simt expansiune? Nimic mai uşor: voi adăuga o sextă mare (6M). Dar dacă vreau tristețe sau şi mai mult, teamă, frică? Păi foarte clar şi simplu să scriu o secundă mică (2m).
În acest articol am introdus secundele mici (2m) naturale, adică acele secunde care nu au nevoie de alterații (diez # / bemol b).
•Teoria: Ce este o secundă, fie ea mare sau mică?
Secunda este distanța dintre două sunete alăturate ca nume: Do-Re, Re-Mi, Mi-Fa, Fa-Sol, Sol-La, La-Si, Si-Do.
●SECUNDA MICĂ se face cu ajutorul unui semiton diatonic (adică semitonul făcut din două note alăturate ca nume, deci musai cu nume diferit).
•Pe claviatură: ca să putem face o secundă mică învăț că între cele două sunete NU mai încape nicio clapă.
Singurele două secunde mici naturale (şi mai simplu, clapele albe) sunt Mi-Fa şi Si-Do.
La secundele mici NATURALE degetele mele sunt ca două picioare lipite sau aproape lipite unul de celălalt (depinde de mâna copilului).
Cu ele două pot speria sau întrista pe cel care mă ascultă, depinde doar de intenția mea şi de a şti cum să le obțin din tehnica de pian.
Pot sări pe claviatură ca un iepuraş care s-a pierdut de mămica lui şi care s-a trezit singur-singurel pe câmp… Cam neplăcut pentru iepuraş, nu-i aşa?
Bineînțeles, ca profesor pot inventa ce poveste se potrivește mai bine elevului meu şi momentului respectiv, dar e foarte sănătos să ne jucăm pe claviatură şi auditiv cu distanțele dintre sunete încă de la primele lecții de pian.
Iată şi un exemplu de la o lecție de pian:
Important este să nu predau copiilor lecția intervalelor ca unui adult (mie nici unui adult nu îmi mai place să predau lecția ca atare).
Îmi place să ascultăm piese care conțin şi mai ales, încep cu acel interval, ador să stăm departe de pian şi să ghicim intervalul, să ascultăm activ sunetele din jurul nostru şi să ne întrebăm dacă nu cumva este chiar intervalul nostru, cel pe care tocmai l-a cântat pe claviatură la oră, să citim piese muzicale căutând intervalul, obişnuind ochii cu grafica acestuia.
Cel mai mult îmi place să improvizăm cu vocea sau cu un alt instrument (în cazul meu şi al elevilor mei, pianul).
Spor, spor, spor şi pe data viitoare!