Gama Do Major pentru cei mai mici pitici

Ce-i o gamă, bat-o vina?! 

E un tren cu sunete 

Vin frumos, pe rând, sunt șapte

Toate noi și colorate

Doar al optulea-i la fel

Cu primul, dintâi șofer.

Iar când vrem să termine 

Mersul al nostru vesel tren

Îi spun “Stop” c-un deget 5

Că-i capăt de linie. 

Poate fi și-o rândunică 

Gama asta, Do major 

Ciripește, își ia zborul 

Călătoare-în sus și-n jos 

Poate-ncepe de oriunde, 

De la orice notă vrem

Dar dacă începi cu ea,

Tot cu ea-nchei în tandem

Bine e să-ncepem pașii 

Intâi trei, apoi vin patru

Zi și tu: 

“Un doi și trei 

Un doi trei, apoi și patru

Pe-ăsta-l punem doar o dată

Repetăm noi cât dorim 

Când ne-am săturat de clape 

Vin cu cinci și-apoi sfârșim. 

Despre degete vorbim

Ale gamei digitație.

Așa am încheiat orele astăzi, cu minunata Diana Drăgușin. Ea este la începutul lecțiilor noastre de pian și de muzică și în mod uzual nu încep lecțiile de pian cu studiul digitației gamelor. Însă a cântat singură notele gamei, în joacă, și, în mod obișnuit (așa cum facem aproape cu toții la început de drum) a pus o digitație…, ei, bine, o digitație nedigitație.

? Dar ce e digitația? Acele numere scrise sub sau deasupra notelor, care ne indică ce degete vom folosi pentru notele respective. Digitația este foarte importantă pentru că presupune să anticipăm pașii pe care îi facem când cântăm, înseamnă să gândim sunetele într-o logică anume, pe ambitus, înseamnă să oferi mâinilor și degetelor stabilitate și încredere, asemenea unui drum știut pe dinafară, astfel încât să ne putem ocupa de caracterul pe care îl oferim sunetelor din piesă. Digitația este neglijată de elevi pentru că nu înțeleg rostul ei, nesuferită pentru că uităm de ea și enervantă pentru că profesorii ne “bat la cap” cu ea fără să răspundă la “da’ de ce”.

Despre importanța digitației, însă, voi scrie și vorbi în alt articol/tutorial.

?Revenim la gamă?

Ce-i o gamă și de ce studiem game încă de mici?

Vă spun un secret: am detestat gamele. Dar tare de tot, atât de tare încât refuzam să le studiez încă de mică până pe la vreo 20 de ani, când am început să predau lecții de pian.

Atât de nesuferite mi-au fost, încât știam doar două game până cu o lună înainte de admiterea la Conservator (UNMB) și atunci le-am studiat singură doar pentru că le aveam ca probă eliminatorie.

Da, și mă simțeam mândră de isprava asta a mea. Atât de mândră încât atunci când am citit că Daniel Barenboim nu a studiat o gamă în viața lui, m-am simțit genială ca el. ? Doar că el chiar este genial și tot el le vedea în… Hai să nu anticipez.

De ce le detestam?

Păi le percepeam a fi dificile, plictisitoare, repetitive, nu vedeam rostul lor și nu le auzeam în piese și pace. Sau poate că se regăseau în piese…?

Exact! Piesele sunt făcute din game, da, din game și arpegii.

Nu mă credeți? Ascultați piesa fraților Richard și Robert Sherman, “Scales and Arpeggios” (Game și Arpegii) din desenul animat “Aristocats” (Pisicile aristocrate).

Gamele sunt asemenea ingredientelor așezate și aranjate frumos pe masă de către bucătari.

Cu alte cuvinte, notele acelea ale gamei sunt ingredientele care așteaptă să fie folosite în rețetele numite piese muzicale.

Ca profesor este important să știi ce spui elevului tău din ceea ce știi, când îi spui și cum îi spui astfel încât să îi trezești interesul, imaginația, curiozitatea și voința de a face acea lecție.

Și dovada că l-ai “atins” este implicarea, curiozitatea manifestată și acel “un pic mai bine decât ieri”.

Cu gamele începem ca în clipul cu Diana, eleva mea carismatică.

Inventați povești pe sunete, imaginați feluri de mers, texturi, totul prin comparații, analogii, descrieri, apoi continuați dând exemple din piese muzicale în care le găsim de-a gata, notele fiind în ordine, nemixate, le cântăm și noi, profesorii, dar punem și înregistrări de referință.

Toate acestea în doze mici, ca pentru pitici.

“Now, now, darling, it’s time to prrractice your scales and your arrrpeggios”! ??‍⬛?