Introducere în ABC-ul muzical. Ghid pentru profesori și părinți

Autor Diana Brătan / Editor Raluca Munteanu / Design grafic & DTP Mona Petre

“Publicaţia pornește de la noțiuni de bază, oferind treptat lămuriri pentru concepte mai dificile. Se adresează atât celor la început drum (elevilor, părinților), cât și profesorilor cu sau fără experiență. Cu ajutorul ilustraţiilor clare şi concise, profesorii sunt ghidați pentru a introduce concepte muzicale și a pune bazele unei educații muzicale solide pentru elevi.

Publicaţia este un produs în cadrul mai larg dezvoltat prin Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii, un program de educație muzicală desfăşurat de Fundaţia Pro Patrimono în parteneriat cu UiPath Foundation, care face parte din activarea culturală a casei lui George Enescu din satul Mihăileni, județul Botoșani”.

Fundația Pro Patrimonio

? Dragilor, mi-am dorit un ghid pentru voi, o introducere în lumea muzicii care să vă asigure o bază muzicală solidă.

Informațiile, lecțiile și know-how-ul mi-am dorit să ajungă la voi cât mai direct, într-un mod accesibil, fără să fie nevoie să spargeți codul unui limbaj greoi.

Ghidul este conceput ca pentru …mine, acel “mine” care ar începe studiul muzicii și al pianului de la zero, dar cu experiența de acum.

Nu am introdus în ghid lecții ca “Dinamica”, “Agogica”, “Pedalizarea”, “Tehnica pianistică”, aceste subiecte având nevoie de o analiză în profunzime, experiență de cel puțin un an de zile de lecții de pian, ori în ABC-ul muzical mi-am dorit să aveți acces la kit-ul de supraviețuire și de adaptare la limbajul muzical.

Aceste subiecte pot fi și cred că este important să fie abordate de voi, colegii mei, încetul cu încetul la orele de pian, prin propriul exemplu, prin exerciții de auz, înregistrări cu mari muzicieni în comparație cu elevi începători sau mai puțin exeprimentați.

Am introdus în ghid lecții ca povestea portativului, a notelor muzicale (toate notele din registrul grav spre mediu și mediu spre înalt), a intervalelor și cum se pot recunoaște pe partitură, a gamelor și arpegiilor lor, teorie și digitația lor, cadranul tonalităților, felul acordurilor, radiografia acordurilor (denumirea îmi aparține), treptele principale, înrudirile la cvintă și la terță față de treapta I dintr-o gamă, Frazele și măsurile binare, respectiv ternare, duratele, citirea la prima vedere și metode recomandate.

De ce aș avea nevoie de un ghid ca cel pe care l-am scris? Eu m-aș întreba în locul tău, al tău și al tău, drag coleg.

Pentru că, asemenea ție, vin din mediul performant și am fost pregătită încă de mică pentru cariera solistică.

Ce a însemnat aceasta?

A însemnat studiul la pian a unor piese fără a avea niciun reper despre ce ar trebui să urmăresc într-o partitură, cum mă pregătesc pentru ea și de îndată ce încetam așa-zisul studiu și treceam la alte piese, partiturile studiate până atunci erau uitate aproape complet. Iar aceasta se întâmplă an de an.

Fiecare nouă piesă era ca un om total necunoscut, neprietenos, ba chiar dușmănos cu care mă luam la trântă, poate, poate îl cuceresc.

An de an frustrarea, nesiguranța, neputința și anxietatea creșteau. Învățarea devenea din ce în ce mai dificilă, intuiția și memoria muzicală (mecanică, de altfel, și inconștientă) mă lăsau.

Și atunci am avut revelația că trebuie să fie altceva ce ar trebui să fac în abordarea proprie și a muzicii. Îmi părea că sunt un impostor, un analfabet muzical, deși eram considerată a fi printre cei mai buni din generația mea.

Teoria, armonia, formele muzicale (improvizația nici nu exista în imaginația mea pe atunci, darămite compoziția), studiul instrumentului, citirea la prima vedere am gândit că trebuie să fie interconectate. Dar nu am auzit despre aceste idei în afara mea.

Am gândit că pentru a face lucruri complexe, întâi e musai să le poți face pe cele simple.

Așa că am început autoevaluarea teoretică-muzicală, a tehnicii pianistice (de parcă o poți separa de muzică…) de la zero. Am citit, am observat, am renunțat la ceea ce nu îmi folosea și am descoperit că ceea îmi era necesar: aerul, apa și soarele, erau fix lecțiile de bază.

Pe care vi le ofer în ghid, chiar dacă noi, aparent, am trecut prin ele, însă fără a înțelege la ce ne folosesc și cum pot să ne ajute să devenim instrumentiști (recunosc, acest cuvânt nu îmi place), dar mai ales muzicieni.

Și am încercat să fac legăturile pe cât se poate într-un ghid ABC. Pentru mine și pentru elevii care l-au urmat, a funcționat și funcționează.

Pot spune că acum gândesc liber muzical și că sunt eu însămi în muzica pe care o fac, dar și că îi înțeleg pe cei MARI, pe cei care au vorbit limba muzicală așa cum vorbim noi limba maternă.

Să vă fie de folos!

Mulțumesc,

♥️ Raluca Munteanu – cea care a făcut posibil acest proiect și editorul ghidului, un om și un profesionist extraordinar care face să fie totul posibil.

♥️ Mona Petre – Design grafic & DTP, dorită căreia arată atât de bine ghidul și care este genială (Știți #IerburiUitate ?),

♥️ Mirela Duculescu – corectură și redactare (“asul din mânecă” pentru muuulte alte proiecte),

♥️ Fundația Pro Patrimonio

♥️ UiPath Foundation pentru creditarea și publicarea ghidului

♥️ Greta Gasser – un excelent profesor de pian, căruia îi mulțumesc pentru prea frumosul “Cuvânt înainte”.

Detaliile privind achiziționarea ghidului și lansarea acestuia, le aveți în link-ul următor:

Manualul poate fi descărcat în format pdf din biblioteca de resurse gratuite a Fundaţiei Pro Patrimonio https://bit.ly/ABCmuzical

De asemenea, există un anumit număr de manuale tipărite care pot fi comandate pe adresa de mail propatrimonio.romania@gmail.com. Manualele sunt gratuite, plata taxei de curierat se face de către beneficiar. Trimiterile se fac în ordinea primirii cererilor, în limita numărului existent de manuale tipărite.