Tocmai m-am îndrăgostit de Elisabeth Gilbert și de… geniul ei.
Dacă vă gândiți ce au de-a face aceste gânduri și video-ul de mai jos într-un articol pe blogul de educație muzicală…, să știți că au, de fapt sunt esențialul, motorul creativității, al vieții fiecăruia dintre noi!
De foarte mult timp mă preocupă cum să demitizez ideea falsă, romantică și distructivă pe care noi, oamenii, o avem în privința artiștilor, a creatorilor, anume că aceștia vor muri cu siguranță repede, de boală grea, nebuni, eventual. Iar dacă trăiesc mai mult, sigur viața lor este chinuită și ei, artiștii, sunt suferinzi în ideilor lor neînțelese de ceilalți, neînțeleși de muritori, ba mai mult, acceptăm ideea profund greșită că trebuie să fii inadaptat, alcoolic sau drogat ca ei ca să poți fi creativ, că nu trebuie să lucrezi la omul din tine pentru că, deh, așa sunt artiștii, incapabili să aibă relații naturale, neconflictuale, frumoase cu cei din jur, că trebuie să aibă un caracter imposibil, nesuferit, dezagreabil.
Uh, această conferință TED m-a uns pe suflet și da, este și certitudinea mea că este suficient să apari zi de zi, cum poți tu mai bine în acel moment, în ritmul tău și să faci ceea ce îți place să faci. În rest, nu e treaba ta, ci a…geniului 😉
Vei vedea în videoclip de ce ți-am făcut mai sus cu ochiul, crede-mă, e savuros!
Enjoy: